joi, 6 septembrie 2012

Tentativa de sinucidere la Tomsani

Miercuri, 5 septembrie 2012, la ora 17.05, G. Mihai, din comuna Tomşani, a sesizat faptul că nepotul său, C. Eugen, a încercat să se sinucidă. 

tentativa de sinucidere la tomsani   Având în vedere sesizarea, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii Postului de Poliţie Tomşani care au constat că cele sesizate se confirmă. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că Eugen C., de 32 ani, care consumase băuturi alcoolice, a ingerat voluntar o cantitate de diluant, după care a încercat să-şi taie venele de la mâna stângă.

   Tânărul care a fost găsit de mama şi unchiul său, a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Vâlcea, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiindu-i stabilit diagnosticul de ingestie voluntară de diluant şi secţionarea venelor superficială de la mâna stângă. Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situaţie de fapt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu