EURO VALCEA ziar online

Mănăstirea Frăsinei

Mănăstirea Frăsinei este la ora actuală singura mănăstire ortodoxă din România unde femeile nu au voie să intre. Mănăstirea se află în comuna Muereasca, județul Vâlcea.

Din localitatea Râmnicu-Vâlcea se poate  merge pe drumul național 7 (drumul european 61), înspre Sibiu, cale de vreo 10 kilometri, până în apropiere de  localitatea Gura Văii, unde se face stânga, până în localitatea Muereasca.

        În această sfântă mănăstire, regulamentul Sfântului Calinic, unic în felul lui, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire, de a nu intra niciodată femei și de a se face slujba la miezul nopții până dimineața, este păstrat cu strictețe.

       Denumirea ei este primită datorită pădurilor de frasini din zonă, care datează din anul 1710, cănd doi monarhi, anume cuvioșii Ilarion și Ștefan, s-au retras în aceste locuri singuratice; la început, cei doi au locuit într-o colibă de lemn, având doar un paraclis, unde se rugau. 

      Din anul 1718, se spune că,  cuvioșii Ilarion și Ștefan se hotărăsc să se stabilească definitiv aici și să dea o formă legală schitului pe care îl înființaseră.

     De aceea merg la episcopul Inochentie al Râmnicului și Noului Severin spre a obține binecuvantarea necesară întemeierii noului schit și aprobarea oficială pe baza căreia să poată locui in siguranță.

    Din  septembrie 1727, episcopul le oferă aprobarea, alături de un lot de pământ format în mare parte de pădure și pasiune. Părinții nevoitori aveau în grijă o livadă precum și o grădină. Pentru ca acest schit să poată sî înceapă  existenta prin sine, fără o contribuție din partea cuiva, episcopul Inochenție hotărăște ca el să rămână autonom în continuare, fără a fi supus vreunei autorități civile sau bisericești.

    Locuitorii satului din apropiere au încercat în nenumărate rânduri să alunge pe călugări și să le ia pământul. Călugării se adresează unor boieri din Râmnicu Vâlcea (Cârstea și Nicoliță) care le iau apărarea. Aceștia au cerut episcopiei să le vândă lor terenul, pe care să-l dea schitului printr-un act de donație. Episcopia a fost de acord și astfel acești boieri au devenit ctitori ai schitului. Situația creată prin donație a pus capăt conflictului.

      Pe piatra de legământ din interior sunt gravate în litere chirilice atât binecuvântări pentru cele care vor păstra acest legământ, cât și blesteme pentru cele ce-l vor încălca. 

      Conținutul scrierii de pe piatra de legământ: 

      "Acest sfânt locaș s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinți monahi și fiindcă din partea femeiască putea să aducă la vremea aceea un scandal monahilor viețuitori acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem si toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, garbavia și tot felul de pedepse, și iarăși celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu și a smereniei noastre și să vină asupra lor tot fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian. 1867."

     Ca urmare a legii din 13 decembrie 1863, când este votată secularizarea averilor mănăstirești, Ministerul Finanțelor a ordonat ca atelajele și vitele Mănăstirii Frăsinei să fie rânduite la licitatie. Pentru ca licitația să nu aibă loc, Sfântul Calinic intervine printr-o scrisoare la Ministrul cultelor N. Crețulescu. 

    A doua dispoziție conform cu legea secularizării se referea la arendarea vetrei mănăstirii. Sfântul Calinic este determinat a doua oară să intervină printr-o scrisoare către N. Crețulescu. Odată cu această scrisoare, Sfântul Calinic trimite prin N. Crețulescu o scrisoare cu un conținut asemănător și domnitorului A.I. Cuza. Ministrul cultelor, care avea o deosebită stimă față de Sfântul Calinic, intervine la Cuza potrivit cererii sfântului, înmânându-i și scrisoarea amintită. Domnitorul se arată binevoitor și dispune exceptarea de la secularizare a Mănăstirea Frăsinei

Mănăstirea Frăsinei este la ora actuală singura mănăstire ortodoxă din România unde femeile nu au voie să intre. Mănăstirea se află în comuna Muereasca, județul Vâlcea.

Din localitatea Râmnicu-Vâlcea se poate  merge pe drumul național 7 (drumul european 61), înspre Sibiu, cale de vreo 10 kilometri, până în apropiere de  localitatea Gura Văii, unde se face stânga, până în localitatea Muereasca.

În această sfântă mănăstire, regulamentul Sfântului Calinic, unic în felul lui, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire, de a nu intra niciodată femei și de a se face slujba la miezul nopții până dimineața, este păstrat cu strictețe.

 Denumirea ei este primită datorită pădurilor de frasini din zonă, care datează din anul 1710, cănd doi monarhi, anume cuvioșii Ilarion și Ștefan, s-au retras în aceste locuri singuratice; la început, cei doi au locuit într-o colibă de lemn, având doar un paraclis, unde se rugau. 

 Din anul 1718, se spune că,  cuvioșii Ilarion și Ștefan se hotărăsc să se stabilească definitiv aici și să dea o formă legală schitului pe care îl înființaseră.

De aceea merg la episcopul Inochentie al Râmnicului și Noului Severin spre a obține binecuvantarea necesară întemeierii noului schit și aprobarea oficială pe baza căreia să poată locui in siguranță.

Din  septembrie 1727, episcopul le oferă aprobarea, alături de un lot de pământ format în mare parte de pădure și pasiune. Părinții nevoitori aveau în grijă o livadă precum și o grădină. Pentru ca acest schit să poată sî înceapă  existenta prin sine, fără o contribuție din partea cuiva, episcopul Inochenție hotărăște ca el să rămână autonom în continuare, fără a fi supus vreunei autorități civile sau bisericești.

     Locuitorii satului din apropiere au încercat în nenumărate rânduri să alunge pe călugări și să le ia pământul. Călugării se adresează unor boieri din Râmnicu Vâlcea (Cârstea și Nicoliță) care le iau apărarea. Aceștia au cerut episcopiei să le vândă lor terenul, pe care să-l dea schitului printr-un act de donație. Episcopia a fost de acord și astfel acești boieri au devenit ctitori ai schitului. Situația creată prin donație a pus capăt conflictului.

     Pe piatra de legământ din interior sunt gravate in litere chirilice atât binecuvântări pentru cele care vor păstra acest legământ, cât și blesteme pentru cele ce-l vor încălca. Conținutul scrierii de pe piatra de legamant: "Acest sfânt locaș s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinți monahi și fiindcă din partea femeiască putea să aducă la vremea aceea un scandal monahilor viețuitori acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem si toate nenorocirile sa vie asupra lor, precum: saracia, garbavia si tot felul de pedepse, si iarasi celor ce vor pazi aceasta hotarare sa aiba blagoslovenia lui Dumnezeu si a smereniei noastre si sa vina asupra lor tot fericitul bine. Calinic, episcopul Ramnicului Noului Severin, 17 ian. 1867."

Ca urmare a legii din 13 decembrie 1863, cand este votata secularizarea averilor manastiresti, Ministerul Finantelor a ordonat ca atelajele si vitele Manastirii Frasinei sa fie randuite la licitatie. Pentru ca licitatia sa nu aiba loc, Sfantul Calinic intervine printr-o scrisoare la Ministrul cultelor N. Cretulescu. A doua dispozitie conforma cu legea secularizarii se referea la arendarea vetrei manastirii. Sfantul Calinic este determinat a doua oara sa intervina printr-o scrisoare catre N. Cretulescu. Odata cu aceasta scrisoare, Sfantul Calinic trimite prin N. Cretulescu o scrisoare cu un continut asemanator si domnitorului A.I. Cuza. Ministrul cultelor, care avea o deosebita stima fata de Sfantul Calinic, intervine la Cuza potrivit cererii sfantului, inmanandu-i si scrisoarea amintita. Domnitorul se arata binevoitor si dispune exceptarea de la secularizare a Manastirii Frasinei. Manastirea Frasinei ramane singura manastire nesecularizata din tara.

.