Mănăstirea Frăsinei
Mănăstirea Frăsinei este la ora actuală singura mănăstire ortodoxă din
România unde femeile nu au voie să intre. Mănăstirea se află în comuna
Muereasca, județul Vâlcea.
Din localitatea Râmnicu-Vâlcea se poate
merge pe drumul național 7 (drumul european 61), înspre Sibiu, cale de
vreo 10 kilometri, până în apropiere de
localitatea Gura Văii, unde se face stânga, până în localitatea
Muereasca.
În această sfântă mănăstire, regulamentul Sfântului Calinic, unic în felul
lui, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire, de a nu intra niciodată
femei și de a se face slujba la miezul nopții până dimineața, este păstrat cu
strictețe.
Denumirea ei este primită datorită pădurilor de frasini din zonă, care
datează din anul 1710, cănd doi monarhi, anume cuvioșii Ilarion și Ștefan, s-au
retras în aceste locuri singuratice; la început, cei doi au locuit într-o
colibă de lemn, având doar un paraclis, unde se rugau.
Din anul 1718, se spune că, cuvioșii
Ilarion și Ștefan se hotărăsc să se stabilească definitiv aici și să dea o
formă legală schitului pe care îl înființaseră.
De aceea merg la episcopul Inochentie al Râmnicului și Noului Severin spre
a obține binecuvantarea necesară întemeierii noului schit și aprobarea oficială
pe baza căreia să poată locui in siguranță.
Din septembrie 1727, episcopul le
oferă aprobarea, alături de un lot de pământ format în mare parte de pădure și
pasiune. Părinții nevoitori aveau în grijă o livadă precum și o grădină. Pentru
ca acest schit să poată sî înceapă existenta
prin sine, fără o contribuție din partea cuiva, episcopul Inochenție hotărăște
ca el să rămână autonom în continuare, fără a fi supus vreunei autorități
civile sau bisericești.
Locuitorii satului din apropiere au încercat în nenumărate rânduri să alunge
pe călugări și să le ia pământul. Călugării se adresează unor boieri din Râmnicu
Vâlcea (Cârstea și Nicoliță) care le iau apărarea. Aceștia au cerut episcopiei
să le vândă lor terenul, pe care să-l dea schitului printr-un act de donație. Episcopia a fost de acord
și astfel acești boieri au devenit ctitori ai schitului. Situația creată prin
donație a pus capăt conflictului.
Pe piatra de legământ din
interior sunt gravate în litere chirilice atât binecuvântări pentru cele care
vor păstra acest legământ, cât și blesteme pentru cele ce-l vor încălca.
Conținutul
scrierii de pe piatra de legământ:
"Acest sfânt locaș s-a clădit din temelie
spre a fi chinovie de părinți monahi și fiindcă din partea femeiască putea să
aducă la vremea aceea un scandal monahilor viețuitori acolo, de aceea sub grea
legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip,
parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem si toate
nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, garbavia și tot felul de
pedepse, și iarăși celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui
Dumnezeu și a smereniei noastre și să vină asupra lor tot fericitul bine.
Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian. 1867."
Ca urmare a legii din 13 decembrie 1863, când este votată secularizarea
averilor mănăstirești, Ministerul Finanțelor a ordonat ca atelajele și vitele
Mănăstirii Frăsinei să fie rânduite la licitatie. Pentru ca licitația să nu
aibă loc, Sfântul Calinic intervine printr-o scrisoare la Ministrul cultelor N.
Crețulescu.
A doua dispoziție conform cu legea secularizării se referea
la arendarea vetrei mănăstirii. Sfântul Calinic este determinat a doua oară să
intervină printr-o scrisoare către N. Crețulescu. Odată cu această scrisoare,
Sfântul Calinic trimite prin N. Crețulescu o scrisoare cu un conținut
asemănător și domnitorului A.I. Cuza. Ministrul cultelor, care avea o deosebită
stimă față de Sfântul Calinic, intervine la Cuza potrivit cererii sfântului, înmânându-i și scrisoarea amintită. Domnitorul se arată binevoitor și dispune
exceptarea de la secularizare a Mănăstirea Frăsinei
Mănăstirea Frăsinei este la ora actuală singura mănăstire ortodoxă din
România unde femeile nu au voie să intre. Mănăstirea se află în comuna
Muereasca, județul Vâlcea.
Din localitatea Râmnicu-Vâlcea se poate
merge pe drumul național 7 (drumul european 61), înspre Sibiu, cale de
vreo 10 kilometri, până în apropiere de
localitatea Gura Văii, unde se face stânga, până în localitatea
Muereasca.
În această sfântă mănăstire, regulamentul Sfântului Calinic, unic în felul
lui, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire, de a nu intra niciodată
femei și de a se face slujba la miezul nopții până dimineața, este păstrat cu
strictețe.
Denumirea ei este primită datorită pădurilor de frasini din zonă, care
datează din anul 1710, cănd doi monarhi, anume cuvioșii Ilarion și Ștefan, s-au
retras în aceste locuri singuratice; la început, cei doi au locuit într-o
colibă de lemn, având doar un paraclis, unde se rugau.
Din anul 1718, se spune că, cuvioșii
Ilarion și Ștefan se hotărăsc să se stabilească definitiv aici și să dea o
formă legală schitului pe care îl înființaseră.
De aceea merg la episcopul Inochentie al Râmnicului și Noului Severin spre
a obține binecuvantarea necesară întemeierii noului schit și aprobarea oficială
pe baza căreia să poată locui in siguranță.
Din septembrie 1727, episcopul le
oferă aprobarea, alături de un lot de pământ format în mare parte de pădure și
pasiune. Părinții nevoitori aveau în grijă o livadă precum și o grădină. Pentru
ca acest schit să poată sî înceapă existenta
prin sine, fără o contribuție din partea cuiva, episcopul Inochenție hotărăște
ca el să rămână autonom în continuare, fără a fi supus vreunei autorități
civile sau bisericești.
Locuitorii satului din apropiere au încercat în nenumărate rânduri să alunge
pe călugări și să le ia pământul. Călugării se adresează unor boieri din Râmnicu
Vâlcea (Cârstea și Nicoliță) care le iau apărarea. Aceștia au cerut episcopiei
să le vândă lor terenul, pe care să-l dea schitului printr-un act de donație. Episcopia a fost de acord
și astfel acești boieri au devenit ctitori ai schitului. Situația creată prin
donație a pus capăt conflictului.
Pe piatra de legământ din
interior sunt gravate in litere chirilice atât binecuvântări pentru cele care
vor păstra acest legământ, cât și blesteme pentru cele ce-l vor încălca. Conținutul
scrierii de pe piatra de legamant: "Acest sfânt locaș s-a clădit din temelie
spre a fi chinovie de părinți monahi și fiindcă din partea femeiască putea să
aducă la vremea aceea un scandal monahilor viețuitori acolo, de aceea sub grea
legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip,
parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem si toate
nenorocirile sa vie asupra lor, precum: saracia, garbavia si tot felul de
pedepse, si iarasi celor ce vor pazi aceasta hotarare sa aiba blagoslovenia lui
Dumnezeu si a smereniei noastre si sa vina asupra lor tot fericitul bine.
Calinic, episcopul Ramnicului Noului Severin, 17 ian. 1867."
Ca urmare a legii din 13 decembrie 1863, cand este votata secularizarea
averilor manastiresti, Ministerul Finantelor a ordonat ca atelajele si vitele
Manastirii Frasinei sa fie randuite la licitatie. Pentru ca licitatia sa nu
aiba loc, Sfantul Calinic intervine printr-o scrisoare la Ministrul cultelor N.
Cretulescu. A doua dispozitie conforma cu legea secularizarii se referea
la arendarea vetrei manastirii. Sfantul Calinic este determinat a doua oara sa
intervina printr-o scrisoare catre N. Cretulescu. Odata cu aceasta scrisoare,
Sfantul Calinic trimite prin N. Cretulescu o scrisoare cu un continut
asemanator si domnitorului A.I. Cuza. Ministrul cultelor, care avea o deosebita
stima fata de Sfantul Calinic, intervine la Cuza potrivit cererii sfantului,
inmanandu-i si scrisoarea amintita. Domnitorul se arata binevoitor si dispune
exceptarea de la secularizare a Manastirii Frasinei. Manastirea Frasinei ramane
singura manastire nesecularizata din tara.
.