duminică, 16 decembrie 2012

Spiru Haret, un apostol al neamului

Luni, 17 decembrie 2012, de la ora 16.00, în sala de conferinţa a Bibliotecii Judeţene ”Antim Ivireanul”, din Râmnicu Vâlcea, va avea loc simpozionul ”Spiru Haret, un apostol al neamului”, prilejuit de centenarul Spiru Haret, 100 de ani de la moarte: 17 decembrie 1912 – 17 decembrie 2012.

   Manifestarea este organizată de Primăria municipiului împreună cu Forumul Cultural al Râmnicului, Arhiepiscopia Râmnicului, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Asociaţia Seniorilor din Educaţie, Ştiinţă şi Cultură şi Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul”.

   În context va fi prezentat bustul lui Spiru Haret – operă a renumitului artist plastic Constantin Mihăilescu – achiziţionat de Forumul Cultural al Râmnicului cu sprijinul municipalităţii, iar primarul Emilian Frâncu va acorda mai multe distincţii unor cadre didactice şi oameni de cultură care s-au remarcat în activitatea didactică, ştiinţifică şi culturală prin ataşamentul faţă de spiritul haretian.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu