marți, 28 august 2012

Viteza şi consecinţele acesteia

În vederea reducerii riscului rutier, în săptămâna  20.08. - 26.08.2012, la nivel naţional au fost organizate acţiuni pentru impunerea respectării regimului legal de viteză în zonele cu risc accidentogen  ridicat. 
   Activitatea a făcut  parte din campania preventivă iniţiată în plan european de Organizaţia Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL) la care România este parte. În acest sens, la nivelul întregului judeţ au fost organizate zilnic acţiuni punctuale în trafic pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere datorate vitezei, fiind  aplicate 512 sancţiuni  contravenţionale şi constatate 12 infracţiuni.

   În judeţul Vâlcea, principala cauză generatoare de producerea accidentelor rutiere în cursul acestui an este reprezentată de viteza neadaptată la condiţiile de drum, 15% fiind din totalul accidentelor produse fiind din această cauză, respectiv un număr de 52 de accidente rutiere care au dus la decesul a 8 persoane, rănirea gravă a 25 şi  uşoară a altor 64.

   Cu toate acestea, conducătorii auto nu respectă regimul  legal de viteză, iar accidentele rutiere datorate vitezei neadaptate la condiţiile de drum continuă. Astfel, la data de 27 august a.c., în jurul orei 05.20, V.  Daniel, de 44 de ani, din municipiul Bucureşti, a condus un autoturism marca Nissan, pe DN. 67, în comuna Slătioara, din direcţia Tg. Jiu - Rm. Vâlcea, iar la km.136+750m., pe fondul neadaptării vitezei la intrarea într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcţiei de mers spre dreapta, lovind un rond de flori din beton, care se afla la intersecţia D.N .67 cu D.J. 605 A.

   Din accident a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul orăşenesc Horezu, pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde a fost diagnosticat cu contuzie gambă dreapta, fractură tibie şi peroneu picior drept, fiind transferat ulterior la Spitalul Judeţean Vâlcea.

   De asemenea, a fost rănită uşor pasagera dreapta faţă în autoturism,  Adriana D., care a fost transportată la Spitalul orăşenesc din Horezu, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind diagnosticată cu contuzie coloană cervicală, contuzie de bazin.

În vederea prevenirii accidentelor rutiere datorate rulării cu viteză, poliţiştii rutieri vă recomandă:
- respectaţi restricţiile de viteză care sunt stabilite prin indicatoarele rutiere;
- adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (curbe, rampe, pante), de
trafic sau la condiţiile meteo;
- păstraţi o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţa dumneavoastră în aşa fel încât să puteţi evita producerea unor accidente;
- reduceţi viteza în abordarea curbelor fără vizibilitate pentru a nu fi nevoiţi ,,să tăiaţi curba” şi să pătrundeţi pe contrasens;
          Material realizat de Serviciul Rutier Vâlcea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu