miercuri, 5 februarie 2014

Activităţi desfăşurate de poliţiştii vâlceni

Activitatea Serviciului Poliţiei Rutiere desfăşurată marţi, 4 februarie 2014, s-a concretizat prin efectuarea unei acţiuni pe linie de prevenire a evenimentelor, aplicarea 49 sancţiuni contravenţionale, dintre care 19 sunt pentru nerespectarea regimului de viteză pe un anumit sector de drum şi au fost aplicate 75 puncte penalizare. În activitatea desfăşurată, au fost reţinute 5 certificate de înmatriculare.
De asemenea, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea au acţionat în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, accidentelor de circulaţie, pentru identificarea persoanelor ce nu respectă prevederile legale pe linia circulaţiei pe drumurile publice. Cu această ocazie, au fost legitimate 84 persoane şi controlate 55 de autovehicule, fiind aplicate 40 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9035 lei.

Totodată, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Drăgăşani au desfăşurat activităţi pentru creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni. Astfel, au fost legitimate 32 persoane, au fost verificate 28 de autovehicule şi aplicate 17 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 9265.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu